Servus,

Sunt creştin ortodox, căsătorit şi am două fetiţe, Diana şi Mara, de 9 respectiv 7 anişori. Sunt născut la 16.02.1968 la Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş unde am urmat şi cursurile Liceului „Dragoş-Vodă”. Ulterior am absolvit cursurile Facultăţii de Construcţii ale U.T.Cluj-Napoca.

La data de 26.09.1996 am absolvit cursurile postuniversitare în specializarea „Management în construcţii” iar incepând cu data de 05.07.2010 am obtinut titlul de Doctor, având ca tema „Managementul firmelor mici şi mijlocii în construcţii”

Din anul universitar 2001-2002 sunt şef de lucrări universitar (Lector) la Facultatea de Construcţii a U.T.Cluj-Napoca unde predau disciplinele "Marketing" si "Management in Constructii", iar incepând cu anul 2010 sunt formator si evaluator pentru competenţe profesionale.

Pe parcursul acestor ani am efectuat proiectarea / comercializarea / execuţia / service-ul in cadrul firmei RH-TRUST CONSTRUCT SRL pentru o seamă de lucrări de anvergură în domeniul instalţiilor termice,gaze, sanitare, electrice si aer conditionat, ocazie cu care am acumulat experienţă în derularea unei afaceri al cărei apogeu s-a concretizat în  8 magazine şi 46 de angajaţi (excepând subcontractorii) şi o cifră de afaceri de peste 1 milion de dolari la nivelul anului 2002.

De asemenea am participat la numeroase cursuri de specializare, vânzări, târguri, expoziţii, am scris articole de specialitate în reviste de profil si la certificarea firmei ISO 9004 (anexată se poate găsi o copie a certificatului de absolvire din 6.07.2004) şi obţinerea autorizaţiei ISCIR.

Sunt Membru PNŢCD din 1992, partid în cadrul căruia am deţinut funcţiile de Prim vicepreşedinte al PNŢCD Cluj-Napoca între 2005-2007 iar ulterior Preşedinte PNŢCD Cluj-Napoca. In anul 2008 am candidat la funcţia de Primar şi ulterior de Deputat pentru Cluj-Napoca.